Deci primăvară!

E pe bune primăvară? Doamne`ajută, am scăpat de haine groase și frig și mersul cu 50-ul dimineața și tot sedentarismul ăsta specific iernii...

Pe vremea asta îmi place chiar să mă urc în 17 și să plec la școală ... și de la școală J, îmi place să mă plimb și să simt razele soarelui, ce dor mi-era. Venirea primăverii și căldura de afară m-au făcut, astăzi să-mi dau seama cât de mult iubesc micile bucurii ale vieții...   Mă uit în stânga și într-o mașină de lângă autobuz, un cățel (de câțiva anișori buni părea) , drăguț și alb privea cu ochii lui mari și cu limba scoasă la stăpâna lui de la volan, da, era pe scaunul din dreapta, cuminte și răbdător și i se citea atâta iubire în ochișorii lui de necuvântător... încât m-a făcut să zâmbesc  necontrolat și să mi se facă dor de cățelușii mei, care nu se supără niciodată pe mine asemenea unei persoane caruia nu-i convine ceva...  La semafor,  un puști de vreo 10 ani era fascinat și efectiv cu gura căscată de uimire, privind la o motocicletă foarte frumoasă care a plecat cu viteză de pe loc și cu un sunet pe care încearcă să-l imite orice copil în dorința lui de a se face motociclist. Părea că imaginația și dorința de a fi acel „om mare cu motocicletă” ale acestui băiețandru au depășit atunci  orice limită. Era atât de bucuros încât mi-a transmis și mie din bucuria lui, zâmbind  din nou că un alt suflețel a fost fericit astăzi. În traseul autobuzului meu, văd o veche prietenă, împreună cu al său iubit, glumind, râzănd și bucurându-se împreună de plimbare. Mi-am zis ”drăguții de ei, ce bine le stă!” iar apoi am chicotit puțin, începând să mă gândesc și eu la această latură, doar așa suntem noi la vârsta noastră, visăm toată ziua.

Toate aceste lucruri întâmplate azi mi-au făcut ziua mai frumoasă, văzând lucruri aparent neînsemnate pentru alții, dar semnificative pentru persoanele implicate, văzând persoane trăind scurtele momente minunate, inevitabile și frumoase ale vieții, oamenii fericiți,  mă fac fericită, prind încredere în mine și mă fac să cred că există multă speranță în noi.

Când te găndești câte lucruri se întâmplă în autobuz, în 20 de minute, te îndrăgostești de vreo 5 ori până ajungi la școală și tot așa-ți și trece, râzi la glumele care le fac alții în autobuz pentru că nu te poți abține, întâlnești vechi colegi, prieteni, mai schimbi o vorbă, poate ajuți pe cineva, pentru că atunci când ajuți pe cineva fără un motiv sau fără a aștepta ceva în schimb îți dă un sentiment minunat, poate primești un zâmbet de la cineva la fel de deschis și natural ca și tine, cine știe... Autobuzul este într-adevăr imprevizibil :))...

Peace, love and happyness,

                                      Ramonaaaaa :*