Despre... luminiţe!

Văd că nimeni n-a mai mişcat nimic pe-aici, aşa că mişc eu..., ce să fac?! Acum câteva minute m-am dus la geam, să îl deschid puţin, să intre aer proaspăt de primăvară timpurie şi priveliştea mi-a amintit de ceva. Eu, pe când eram mică, am stat o vreme la bunici, iar în vacanţe stăteam la mama. Când mergeam noaptea cu maşina, măuitam după luminile care fugeau pe lângă geamuri, iar apoi...: nu ştiu dacă aţi observat, când te apropii de un oraş, se văd MULTE luminiţe care se mişcă. Ţin minte că eram fascinată de acele luminiţe. Când ne-am mutat aici, îmi petreceam multe seri pe terasă, în leagăn (cei care m-au vizitat înţeleg mai bine) şi priveam în depărtări la cum se mişcă luminiţele. Cum a fost o iarna lungă şi... lungă!, nu le-am mai văzut de mult, ori nu am mai avut timp să mă uit la ele? Nu ştiu, cert e că, revenind la subiect, când să deschid geamul, observai din nou acele luminiţe, stătui câteva secunde în faţa lor şi le privii cu melancolie, amintindu-mi de cât de fascinată eram, când eram mică (probabil am rămas la fel de fascinată). Deci cam asta e cu luminiţele... Mă întreb şi vă-ntreb, oare se mai uită cineva aşa, ca atras de-un miraj, la ele? :))

În altă ordine de idei, pentru a nota această întâmplare a vieţii mele (vorba lui Nichita!) şi aici, am rubeolă! Dar staţi voi liniştiţi..., îmi revin mai repede decât credeţi, aşa că luni revin în minunata noastră clasă şi să ştiţi că de mâine încep iar să vă stresez, că mă enervaţi deja! :)):)) Adică eu, om bolnav, aflat pe patul de suferinţă şi inapt de efooort..., pffiuuu, trebuie să fiu calmă şi să nu mă enervez! Gata, nu mai zic nimic, baftă mâine la şcoală printre matematici, biologii, economii şi altele (= ore de somn)! Şi aştept, ca în fiecare zi, un raport cu întâmplările de la şcoală că deeh, cică trebuie să ne luăm lecţiile. Hai noapte bună!
P.S.: Nici nu-mi vine să mă mai semnez că doar eu scriu pe aici, dar în speranţa că apar şi alţii,  cu o oarecare plictiseală de la statul pe-acasă, totuşi a voastră Narcisa!