Postarea de seară.

Salutare tuturor! Înainte să îmi las sentimentele şi gândirile scrise aici, într-un format electronic, ar trebui mai întâi să mă prezint, nu? Ei bine, numele meu este Alexandru Spătaru, elev al minunatului liceu „Andrei Mureşanu” din Braşov. Dacă te afli printe persoanele care mă cunosc, ar trebui să ştii că prefer să mi se spună Alexu, lăsând numele complet şi formal doar în seama profesorilor, nici măcar a lor. De aceea, domnul profesor de română mi-a câştigat respectul chiar din primele ore din clasa a IX-a, când a hotărât să mă numească aşa cum îi place inimii mele.
Colegii mei au aflat că, de la început şi până acum, în mine fiecare stare nu este de sine stătătoare. Pe bune acum, dar unde au mai văzut ei, la un loc, atâta energie, veselie, chef de viaţă, entuziasm, şi, de cele mai multe ori, o persoană emotivă şi la fel de vulcanică, ei ? Îmi pare rău că trebuie să trăiţi cu asta în fiecare zi, că fiecare dimineaţă este oarecum gălăgioasă, sau că sala noastră de clasă se poate umple în mai puţin de cinci secunde cu valuri de râsete. Unii poate mă cred ciudat. Unii poate mă cred nebun. E în regulă! Am învăţat să trăiesc fiecare clipă cu zâmbetul pe buze şi să împart bucuria mea cu persoanele din jurul meu. Cine mă cunoaşte cu adevărat, poate întelege mesajul dintre rânduri. Ce să mai zic, eu unul îmi doresc, atunci când terminăm liceul,  să privim cu toţii în urmă şi să simţim că am lăsat amprenta noastră în istoria liceului, să se bucure profesorii că nu mai stau ăştia de la real, pe coridor după ce se sună, şi aşa mai departe. Dar nu este cazul să devenim melancolici de pe acum, există timp pentru toate. Până atunci, mă repet prin această afirmaţie, haideţi să trăim cu adevărat timpul ce a mai rămas din liceu, eu unul, am să profit în fiecare zi, să recunoaştem, că în ciuda materiilor foarte grele, am veni cu drag la şcoală în fiecare zi. Trăieşte clipa!
V-am pupat! Al vostru coleg, Alexu.