Dezbateri!

Am intrat, fără să ne dăm seama, într-o activitate extraşcolară ieșită din comun, să zic. E un concurs organizat de un senator din Braşov, cu scopul de a lăsa tinerii să discute liber, dar civilizat. Weekendul trecut am fost la traininguri, eu, cu Bia şi Cosmin (clasa a XII-a R). Ni s-a explicat ce înseamna o dezbatere, care sunt regulile, care e treaba fiecărui membru al echipei, cum trebuie să vorbim, cum să ne facem discursurile etc. În fiecare meci sunt doua echipe, cu câte trei membri. Fiecare vorbeşte când îi vine rândul, sunt anumite reguli ce trebuie respectate.
Mie personal mi se pare foooarte interesant acest joc, trebuie să ai o gândire bună, să fii spotan şi să nu te pierzi în momentele-cheie. De asemenea, e foarte important să ai cât de cât o strategie de joc. După ce am aflat tot ce trebuie să facem, săptămâna aceasta am mai plecat de la o oră, două, să ne facem discursurile, strategiile şi să ne aranjăm informaţiile găsite. Dezbaterea noastră a fost pe tema: Experimentele pe animale, în scopul descoperirii de tratamente pentru fiinţa umană, ar trebui interzise. Noi am fost echipa pro, adică aceea care susţine moţiunea (tema), împotriva unei echipe de la Liceul „Meşotă”, care a fost echipa contra.
Astăzi, am pornit spre Aula Universităţii, unde urma să avem „meciul”. Am intrat în sala cu pricina iar picioarele ni s-au înmuiat când am văzut cât de MARE e! Apoi am încercat să ne relaxăm, iar când am aflat că suntem a patra confruntare (din opt), am fost mai calmi. Apoi încercam să ne găsim echipa cu care concuram (echipă care nu a fost la traininguri),  am presupus ca sunt unii, şi chiar ei erau. În meciurile anterioare au mai fost două echipe din „Meşotă” care s-au descurcat bine, iar emoţiile noastre creşteau la fiecare dispută în care meşotiştii se descurcau. Apropiindu-se meciul nostru, am început să ne ridicăm moralul! Ce puteau să ne facă? Noi aveam informaţii destule, eram pregătiţi şi puteam face faţă.
Ne-am auzit numele la microfon, ne-am ridicat şi ne-am dus pe scenă. Totul se vedea altfel de acolo! Eu eram prima care trebuia să îşi prezinte discursul în cinci minute. Mi-a fost teama să nu vorbesc prea repede şi să nu mai am ce zice în toate cele... cinci minute, dar aveam totul pregătit de acasă, mi-am scris chiar şi minutele: unde şi când trebuie sa fiu cu discursul, ca să fiu pe aceeaşi lungime cu arbitrul care îmi arăta cât timp mai am. Am început să vorbesc. Priveam foaia, juriul şi sala. Picioarele îmi tremurau... tare! Încercam să mă relaxez. Mă uitam în sală şi vedeam feţe necunoscute, dar calde, care chiar înţelegeau ce zic şi parcă mimica lor îmi dădeau dreptate. Pe la jumătatea discursului, mi-am dat seama că sunt cam înainte (emoţiile te fac să vorbeşti mai repede!), aşa că am respirat adânc şi am continuat să vorbesc mult mai rar şi mai calm. Tocmai când spuneam ultima frază, mi s-a arătat că am terminat timpul. Ce bine! M-am coordonat perfect.
M-am aşezat pe scaun, eram relaxată, dar totodată stresată pentru că urmau două minute în care un membru din echipa adversă îmi puneau întrebări. Am trecut cu bine şi peste ele, zic eu, şi a urmat discursul primului membru din echipa negatoare. Acest discurs ne-a fost de un real ajutor pentru că nu au spus ceva care să ne lase fără replică. A urmat alt cros (două minute de întrebări), în care Bia întreba ce stabilisem în cele 30 de secunde dinainte. Apropo, fiecare echipa are patru minute de gândire, toată partida, pe care le poate lua când vrea.
A trecut cu bine şi acel cros şi a urmat discursul lui Cosmin, care are probleme cu vorbitul în public, dar s-a descurcat de minune. Susţinerea sălii ne-a dat mult curaj. A urmat alt cros, iar Cosmin a răspuns foarte bine tuturor întrebărilor. Apoi negatorul al doilea  şi-a prezentat discursul. Îmi e cam greu să spun ce a spus, pentru că, neştiind regulile, nu aţi înţelege prea bine de ce a spus ce a spus. A urmat încă un moment mai incomod pentru mine în care a trebui să îl întreb pe respectivul.  După care urma discursul Biancăi şi a negatorului al treilea. Din nou, cred eu, Bia a reuşit să zică ce trebuia şi a ieşit bine. La final, relaxaţi fiind, am exclamat cu toţii: „A fost mult mai simplu decât ne aşteptam!” Arbitri nu au spus nimic concret despre nici o echipă, rezultatele urmând să le aflăm mâine, după celelalte opt meciuri. Abia aşteptăm să vedem concluzia, deşi noi credem că am fost mai buni, dar e ca la fotbal, niciodată nu ştii cum  gândesc arbitrii şi care e părerea lor.  Atât pentru azi, completez mâine cu rezultatul, care sperăm să fie în favoarea noastră.
~Narcisa~