Fără titlu!

     Nu ştiu ce se vrea a fi această postare. O să încerc să fiu coerentă, sper să reuşesc. Probabil foarte puţini elevi din clasă citesc acest blog, să nu vorbim şi de câţi scriu... Citind blogul domnului profesor de română, am descoperit postarea cu şi despre banchet, în care câţiva din clasă şi-au scris părerile şi regretele pentru cei 4 ani, trecuţi, de liceu, iar apoi, ca să fie formula completă, domn profesor şi-a amintit şi dânsul de anii de liceu, de toate aventurile de atunci şi, cu regret, şi-a amintit că nu a mai păstrat legătura (strânsă) cu nimeni. Oare nu ar trebui să învăţăm ceva din asta? Oare nu ar trebui să facem ceva, dacă tot învăţăm?
     Chiar dacă ne place sau nu, trebuie să recunoaştem că nu suntem un colectiv foarte unit. De fapt, de ce să ne mai ascundem după deget(e), nu suntem uniţi mai deloc, acest fapt fiind observat de mulţi profesori, de mine şi poate... chiar de mai mulţi din clasă. Dar, dacă tot nu suntem un colectiv, ce ar fi ca, în acest ultim an de liceu ce ne aşteaptă, să le arătăm tuturor că putem. Că putem să fim împreună, să ieşim împreună, să ne distrăm împreună. Evident că între unii dintre noi există neînţelegeri, sunt inevitabile, dar asta nu înseamnă că fiecare grup trebuie să se distreze singur. Eu încă mai cred (sunt foarte optimistă, ce să fac şi eu) că ne putem...reuni? nu ştiu dacă merge acest termen, dar cred că, măcar puţin, tot merge.
     Nu cer nimic de la nimeni, nu vreau nimic de la nimeni, dar totodată nu cred că ar fi rău să petrecem mai mult timp împreună. Când văd alte clase că merg în diferite locuri în fiecare weekend, evident că nu mă simt prea ok şi evident că ar fi fost frumos să avem şi noi un diriginte care să se ocupe mai mult de noi şi să ne aproprie mai mult prin astfel de ieşiri. Dar nu e cazul nostru! Nu trebuie să disperăm! Suntem copii mari şi ne putem organiza şi fără... Ce ziceţi? Putem?
     Eu o să încerc să fac să citiţi cât mai mulţi din clasă, iar dacă nu e ok ce am scris, o să şterg această postare şi o să rămân cu speranţele în capul meu.
     Doamna dirigintă sper să nu se supere pentru ce am afirmat mai sus (o înţeleg(em), dar trebuie să facem ceva), deşi nu cred că am greşit cu ceva.
    Aştept răspunsuri!
~Narcisa~